PKF Econometrica SRL are placerea să anunțe  că PKF este mai aproape de clienții săi din vestul Romaniei prin alăturarea MDA GLOBAL AUDIT s.r.l. la familia PKF.

 

Firma a fost înființată în anul 2000 iar echipa de profesioniști este formată din doi parteneri și 26 membri localizați în Cluj.

 

Din anul 2000 de la înfiinţare, obiectivul principal al companiei a fost acela de a presta servicii profesionale de cea mai înaltă calitate pentru companiile cu capital autohton dar şi pentru cele deţinute de investitori străini interesaţi de piaţa românească.

Eforturile lor sunt concentrate pe ideea de a oferi servicii complete în domeniile: consultanță financiar-contabilă, consultanță fiscală, contabilitate, audit, salarizare, REVISAL, evaluare, coroborate cu noile tendinţe manifestate în domeniul consultanţei, guvernanţei corporative, contabilitate si revizuire, raportării financiare şi al armonizării reglementarilor româneşti pe coordonatele Uniunii Europene.

Sub permanenta supraveghere a celor doi parteneri cu o vastă experienţă în domeniul auditului financiar, expertizei contabile, consultanţei fiscale şi managementului financiar, reușesc să ofere soluţiile cele mai potrivite la problemele/solicitările venite din partea clienţilor, ceea ce a dus la o creștere constantă a portofoliul de clienți și implicit si a echipei de profesioniști cu care lucrăm. In prezent compania are 5 membri CAFR, 7 membrie CECCAR, 3 membri CCFR si un membru ANEVAR.

Programeaza o intalnire cu un specialist PKF

Translate »